Înfăţişarea reliefului
Între râul Slănic şi râul Râmnicu Sărat se găsesc dealurile Câlnăului ce fac parte din Subcarpaţii Vrancei şi se compun din două culmi şi un masiv deluros, Dealul Bisoca (970 m) în nord, Culmea Blăjani (633 m în vârful Cărătnău) şi culmea Budei sau Pardoşi (637 m). Culmea Blăjani se prelungeşte în partea sa sudică aproape pe întreg arealul comunei Blăjani.
Comuna Blăjani este localizată deci în Subcarpaţii Vrancei, în partea externă a acestora, iar relieful poartă denumirea de D-le Blăjanilor. Acesta se întinde de la câmpie în sud, a cărei limită este totuşi difuză datorită interpunerilor unei fâşii de câmpie piemontană, dar se admitedrept limită linia care ar uni localităţile Săpoca pe Valea Slănicului cu Zărneşti de pe ValeaCâlnăului. Dealurile Blăjanilor depăşesc însă cu mult spre nord arealul comunei şi ajung până la Vintilă Vodă şi Săruleşti. Pe raza comunei Blăjani, relieful se compune din două unităţi distincte:1. unitatea colinară ce se dezvoltă deasupra curbei de nivel cu altitudinea de 400 m,caracterizată prin culmi înguste, orientate nord-sud, cunoscute şi sub denumirea de “Dealuri- martori de eroziune”, iar pe acestea apar vârfurile Lazu (Lazăr), Aluniş (Blăjani), Vârfu Mare.Relieful zonei colinare este rezultatul acţiunii de eroziune al reţelei hidrografice tributare Câlnăului, Buzăului şi Slănicului. Afluenţi precum Valea Nucului, Valea Mare, Valea Blăjanca, Valea Cheia, Valea Largă îşi au obârşia în zona colinară pe care o drenează formând văi culungimi foarte mari şi cu versanţi în general abrupţi; 2. unitatea piemontană reprezentată de piemontul înalt se suprapune peste câmpul dintre râurile Slănic şi Câlnău şi se află în continuare spre sud de unitatea colinară până la curba de nivel de 100 m. Zona se caracterizează prin pante line continui ce coboară spre sud şi sud-est, fiind fragmentată de afluenţii de stânga ai Buzăului şi de dreapta ai Câlnăului. Văile au adâncimi de 20-80 m şi au caracter torenţial(informaţii: ing. Rânciog Nicolae). La obârşia Văii Blăjanca s-a creat un mic bazinet depresionar în care s-a amplasat localitatea şi pe care Basil Iorgulescu (1892) îl numeşte “un măreţ amfiteatru”.
Particularităţile principalelor elemente climatice
Întrucât pe raza acestei localităţi nu s-au făcut şi nu se fac înregistrări meteorologice prin staţii, am apelat la înregistrările staţiilor Buzău şi Râmnicu Sărat sau chiar la cele ale Staţionarului Aldeni care dau valori după cum urmează:
- temperatura medie anuală prezintă valorile de 10,5 °C la Buzău şi Râmnicu Sărat, iar la staţionar Aldeni 10°C; în unele lucrări se apreciază că în Subcarpaţii de Curbură,datorită foehnului, temperatura medie anuală poate avea valori mai mari cu 1-2°C;
- temperatura medie a lunii celei mai calde – IULIE – este de 22,1°C la Buzău, 22,5°C la Râmnicu Sărat şi 22°C în Atlasul geografic;
- temperatura medie a lunii celei mai reci – IANUARIE – este la Buzău de -2,4°C, la Râmnicu Sărat de -2,8°C, iar în Aldeni de -2°C;
- amplitudinea termică este de 23-24°C după înregistrările de mai sus; durata medie anuală a intervalului cu temperaturi medii zilnice mai mari decât zero este de 300 zile,iar temperaturile pozitive extreme au fost de 39,6°C la Buzău (10 august 1951) şi 39°C în aceeaşi zi la Râmnicu Sărat;
- minimele absolute au fost la Buzău de -29,6°C (24 ianuarie 1942), -26,2°C (11 ianuarie1940) la Râmnicu Sărat. De regulă, cele mai frecvente maxime absolute s-au înregistrat în a doua parte a lunii august, iar cele mai frecvente minime absolute între 16-31ianuarie şi mai rar în prima parte a lunii februarie.
Text preluat din „Blajani – File de Monografie” – Editia a II-a
